Deci, te căsătorești

28,00 lei

Multe dintre visurile făurite înainte de nuntă se destramă după euforia momentului. Norman Wright ne prezintă motivele acestei stări de lucruri și ne invită să luăm câteva hotărâri înainte de a spune decisivul „Da„.

Descriere

Căsătoria este visul fiecărui tânăr și mulți și-l împlinesc, dar multe dintre visurile făurite înainte de nuntă se destramă după euforia momentului. Din nefericire, mulți oameni au o concepție greșită despre viața de căsnicie și urmarea este nefericirea sau chiar destrămarea căsătoriei.
H. Norman Wright se adresează în această carte atât celor care își caută un partener, cât și celor care sunt deja căsătoriți. Cartea începe prin definirea căsătoriei și a rolurilor ei. Reușita căsniciei depinde de hotărârea partenerilor, cuvântul cheie al acestei cărți. Dacă există voință și determinare, înainte și după nuntă, căsătoria poate împlini nevoile cele mai profunde ale soților. Eliberarea de trecut și de posibilele efecte negative asupra căsniciei este o hotărâre care trebuie luată încă de la început.
Componenta esențială a căsniciei este dragostea, dar și aceasta este tot o hotărâre. Hotărârea fiecărui partener de a se cunoaște pe sine însuși și de a se adapta la schimbările inevitabile din viață este un alt factor important.
La fel de importantă este evaluarea onestă a speranțelor și așteptărilor soților unul de la celalalt.
Un alt element esențial al căsniciei este comunicarea dintre soți, care înseamnă atât să te faci înțeles, cât și să știi să asculți. Elementul crucial care distruge multe căsnicii este incapacitatea de a aborda conflictele în mod constructiv și a le rezolva. Autorul ne învață metodele de abordare și rezolvare a conflictelor. Excesele de mânie constituie o altă amenințare serioasă la stabilitatea căsniciei și partenerii trebuie să se hotărască să își controleze mânia. Relațiile cu rudele, precum și hotărârea de a se ruga împreună și a se ierta unul pe altul
completează lista deciziilor care asigură condițiile necesare unei căsnicii pline de satisfacție.

Iată cuprinsul acestei cărți:

  • Hotărârea de a te căsători
  • Hotărârea de a te elibera de trecut
  • Hotărârea de a iubi
  • Hotărârea de a te schimba
  • Hotărârea de a te înțelege pe tine însuți
  • Hotărârea de a evalua speranțele și de a stabili obiectivele
  • Hotărârea de a lua decizii înțelepte
  • Hotărârea de a comunica
  • Hotărârea de a asculta
  • Principiile comunicării
  • Hotărârea de a rezolva conflictele
  • Hotărârea de a-și controla mânia
  • Hotărârea de a stabili relații pozitive cu rudele
  • Hotărârea de a vă ierta și de a vă ruga împreună

Despre autor

Dr. H. Norman Wright este consilier licențiat în domeniul căsătoriei, al familiei, al copiilor și în situații de traume psihice.
Dr. Wright face parte din corpul profesoral de la Talbot Graduate School of Theology din cadrul Biola University și este autor a peste 70 de cărți. În limba română s-au publicat la Editura Noua Speranță: Crede în soțul tău și încurajează-l, Deci, te căsătorești, Relațiile: satisfacție și dezamăgire, Comunicarea: cheia căsniciei tale și În așteptarea fiului risipitor.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.