Chemați să fie sfinți

28,00 lei

Cartea Chemați să fie sfinți a lui Gordon T. Smith se adresează tuturor creștinilor serios interesați de sfințirea lor și are, în plus, un efect eliberator: ne arată ce este adevărata sfințenie biblică și ne ferește de perspectivele adesea împovărătoare ale oamenilor. Pornind de la o concepție biblică despre sfințire și obiectivul ei final, Smith prezintă convingător patru semne distinctive ale sfințeniei: înțelepciunea, sfințenia vocațională, dragostea și bucuria.

Descriere

Credincioșii protestanți sunt bine cunoscuți pentru sublinierea necesității convertirii personale, dar ce putem spune despre viața după convertire? După ce am fost declarați sfinți de către Dumnezeu?

Sfințenia este o temă ce apare practic la orice adunare a creștinilor. Se discută, se propun soluții, se dau îndemnuri după îndemnuri să fim tot mai sfinți. Uneori se abuzează de acest concept, prin apelarea la pedepsele lui Dumnezeu, dacă nu reușim. În unele biserici sfințenia este definită prin expresia „mai mult”.
Un credincios este cu atât mai sfânt cu cât se roagă, postește, citește Scriptura și mărturisește „mai mult”.

Se simte o mare nevoie de a avea o teologie completă despre viața creștină de la începutul la sfârșitul ei și despre mijloacele formării spirituale și ale transformării. În cartea Chemați să fie sfinții Gordon T. Smith se bazează pe preocuparea vieții sale legată de acest subiect și, astfel, ne poate oferi o prezentare semnificativă și teologică a ceea ce înseamnă să participi la viața lui Dumnezeu.

Este o lucrare atât profundă, cât și practică, având o teologică trinitară a sfințeniei care se referă atât la justificarea, cât și la sfințirea noastră, la comuniunea noastră cu Isus și cu Tatăl. Smith arată de ce și cum sunt chemații creștinii să devină oameni înțelepți, cu o muncă onestă și necesară, cum pot iubi și cum pot fi plini de bucurie prin ordonarea afecțiunilor.

Deoarece sfințenia înseamnă călătoria noastre cu Dumnezeu pe acest pământ, cartea lui Smith este un ajutor și un ghid potrivit pentru această călătorie. Creștinii de orice factură ar fi ei, vor înțelege ce înseamnă „să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni, 4:15).

Ce spun alții despre această carte?

Cartea Chemați să fie sfinți, scrisă de profesorul Gordon T. Smith, este o chemare la maturitate creștină ce se adresează întregii comunități creștine � atât tinerilor, cât și celor de vârstă mijlocie și celor în vârstă. Autorul realizează o teologie comprehensivă a vieții creștine dintr-o perspectivă biblică și răspunde la cele mai semnificative întrebări legate de începutul, scopul și mijloacele maturizării creștine, precum și de rezultatul final al maturizării creștine. Printr-un studiu remarcabil, autorul ne invită la a trăi �viata nouă în Hristos� ca rezultat al participării dinamice la viața lui Isus Hristos. Cartea reprezintă o resursă importantă pentru bisericile creștine care doresc să ia în serios chemarea la maturizare și transformare spirituală ca ucenici ai lui Hristos
Daniel Maris rector, Institutul Teologic Baptist București

Creșterea în asemănarea cu Hristos sau procesul maturizării creștine este o preocupare majoră și permanentă a tuturor creștinilor. În Chemați să fie sfinți, Gordon Smith ne oferă, dintr-o perspectivă biblică și teologică evanghelică, o incursiune remarcabilă în dinamica și procesul sfințeniei, al unei vieți autentice �în Hristos.� Este o carte cu un solid argument biblic si teologic dar și una practică, arătând modurile în care sfințenia se manifestă în viața credincioșilor prin înțelepciune, muncă onestă și prin dragoste pentru cei din jur. Într-adevăr, aceasta este și una din contribuțiile semnificative ale cărții, și anume faptul că procesul sfințirii creștine ne este prezentat nu doar ca o realitate spirituală, privată, ci ca proces ce cuprinde întreaga existentă umană, elaborând, de exemplu, pe sfințenia vocațională sau cea socială. Cartea este scrisă de un lider evanghelic recunoscut pe plan mondial, un autor care a reflectat îndelung și a publicat multe lucrări în acest domeniu. Chemați să fie sfinți reprezintă o resursă esențială pentru toți cei care caută să trăiască o viață sfântă, vrednică de Evanghelia lui Hristos. Sunt deosebit de bucuros că această carte apare acum și în limba română, o recomand cu căldură.
Corneliu Constantineanu Institutul Teologic Penticostal București

Despre autor

Gordon T. Smith este președintele Ambrose University and Seminary din Calgary, Canada, unde este și profesor de Teologie Sistematică și Spirituală. El este pastor ordinat în Christian and Missionary Alliance și profesor asociat la Regent College din Vancouver. Autor a mai multor cărți printre care A începe bine, Curaj și chemare, Vocea lui Isus, Ascultându-L pe Dumnezeu când avem de luat hotărâri și Călăuzirea spirituală, Gordon T. Smith a vizitat România de mai multe ori, susținând conferințe la institute teologice din București.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Chemați să fie sfinți”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *