Echipare pentru slujire și viață • Livrare rapidă în toată România
Fondată în 1991, Timișoara
Despre Noua Speranță
O misiune creștină dedicată construirii unei temelii spirituale pentru noua generație din România — prin resurse, educație și slujire.
30+
ani de activitate
1993
prima carte publicată
5
domenii de slujire
200+
titluri distribuite
Misiunea noastră
Cine suntem
Menirea noastră este clădirea unei temelii spirituale și morale pentru o nouă generație de tineri din România, oferind resurse și programe care să ajute lucrători creștini să slujească cu eficiență copiilor, tinerilor și familiilor.
Fondată în 1991, echipa Noua Speranță din Timișoara s-a dezvoltat în decursul anilor ca o misiune creștină stabilă și activă, rămânând credincioasă valorilor și viziunii sale: aceea de a fi o mână de ajutor întinsă adolescenților, tinerilor și familiilor creștine, și un partener de lucrare pentru toți cei care slujesc acestor categorii, punându-le la dispoziție resurse valoroase.
Domeniile noastre
Lucrarea noastră se desfășoară în cinci direcții principale:
Producerea și distribuirea de literatură creștină
Publicarea periodicului devoțional Jurnalul meu pentru adolescenți și tineri
Resurse pentru profesori de religie și educatori din școli duminicale
Resurse pentru conducătorii de biserici și organizații creștine
Organizarea de tabere și resurse pentru organizatorii de tabere
Teologie
Mărturisirea noastră de credință
Valorile și convingerile care ne ghidează în tot ceea ce facem.
1
Biblia este inspirată de Dumnezeu și constituie autoritatea supremă în materie de credință și conduită.
2
Este un singur Dumnezeu etern, existent în trei persoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.
3
Divinitatea Domnului nostru Isus Cristos, care s-a născut dintr-o fecioară, a trăit o viață fără păcat, a săvârșit minuni, a murit pe cruce, a înviat a treia zi, s-a înălțat la ceruri și acum este la dreapta lui Dumnezeu ca Mijlocitor, și în revenirea Sa în glorie pe pământ.
4
Duhul Sfânt lucrează și astăzi printre oameni și că prin puterea Duhului Sfânt oamenii pot fi născuți din nou și pot trăi o viață sfântă.
5
Omul, creația lui Dumnezeu, este condamnat datorită neascultării și că împăcarea sa cu Dumnezeu este posibilă doar prin har și prin credința în Isus Cristos.
6
Biserica este formată din toți cei mântuiți prin credința în Isus Cristos.
7
Învierea tuturor oamenilor — cei mântuiți înviind pentru viața veșnică, cei nemântuiți fiind condamnați la pedeapsa veșnică.
Valori
Principiile noastre de lucrare
Scopul Misiunii este să-i ajute pe adolescenți și tineri să se apropie cât mai mult de Dumnezeu și să devină creștini maturi.
Prin activitatea editorială urmărim să fim un factor activ în educația copiilor, tineretului și familiilor, în spiritul învățăturii biblice.
Mărturisirea noastră de credință este Mărturisirea de Credință a Alianței Evanghelice din România.
Recunoaștem autoritatea bisericilor locale și a pastorilor, precum și autoritatea comunităților regionale în toate activitățile noastre.
Istoric
Scurt istoric al Misiunii
Peste trei decenii de slujire continuă pentru familiile creștine din România.
Martie 1991
Ședința de constituire a Asociației creștine Noua Speranță, asociație non-profit, la Timișoara.
Iulie 1991
Avizul favorabil din partea Secretariatului de Stat pentru Culte.
Noiembrie 1991
Înscrierea asociației ca persoană juridică prin sentință civilă la Judecătoria Timișoara. Primele două tabere pentru copii și tineret.
1992
Apare primul număr al publicației devoționale Jurnalul meu. Se înregistrează firma „Misiunea Creștină Noua Speranță – S.R.L." pentru distribuirea de carte. Se pun bazele unui punct de lucru la Cluj-Napoca.
1993
Se traduce și se tipărește prima carte: Creșterea copiilor de James Dobson.
1994
Noua Speranță achiziționează actualul sediu și extinde activitatea de traducere, tipărire, distribuire și organizare de tabere.
1995
Ministerul Culturii acordă avizul favorabil pentru funcționarea Editurii Noua Speranță. Se intensifică activitatea voluntarilor în taberele de corturi de la munte.
1996–1997
Se pregătește Pași în credință, material amplu pentru studiul Bibliei în școlile duminicale și publice — distribuit în 200 de seturi la biserici și organizații. Cartea Pomul comorii intră pe piața laică de carte prin 36 de librării județene.
1998
An al consolidării tuturor activităților. Se lansează prima versiune a paginii web a organizației.
1999
Lansarea programului Întărește-te în HAR! — serii de mesaje ale lui John Maxwell pe casete audio pentru conducătorii de biserici. Noua Speranță începe producția de resurse pentru organizatorii de tabere prin Christian Camping International România.
2000–2002
Accent pe organizare internă pentru creșterea flexibilității și eficienței Misiunii.
2002
Nouă orientare în politica de promovare — folosirea intensivă a corespondenței, poștei electronice și internetului.
Din 2003
Editura Noua Speranță participă cu stand propriu la cele mai importante târguri naționale de carte din România.
