De la Babel la Bruxelles: când sistemul devine stăpân

39,00 lei

Descriere

Ce spune autorul, Leontiuc Flaviu despre acest titlu incitant

Această carte nu este despre cifre. Este despre oameni. Despre voi – cei care vă treziți dimineața devreme și închideți lumina ultimii, cei care știți cât costă o greșeală de un euro și cât doare o decizie luată sub presiune. Am scris pentru voi, antreprenorii și muncitorii cinstiți, care vă străduiți să construiți ceva durabil într-o lume care pare tot mai nedreaptă și instabilă.

Știu că sunteți obosiți. Știu că de multe ori simțiți că munciți mai mult pentru stat decât pentru familiile voastre. Știu că unii dintre voi ați fost loviți pe nedrept de controale, de taxe, de reguli absurde. Și știu că în tăcere v-ați pus întrebări mari: Mai are rost? – Se poate și altfel? – Unde e Dumnezeu în tot haosul acesta?

Veți găsi în paginile următoare nu doar analize, ci și povești. Nu doar dureri, ci și speranțe. Nu doar critici, ci și direcții clare. Sunt so­luții care încep din Scriptură și se pot aplica în viața reală – în firmă, în familie, în societate.

Vă încurajez să o citiți până la capăt. Să vă regăsiți în ea. Să vă luați notițe. Să vă întrebați: Unde sunt eu în povestea aceasta? Și ce aleg să fac mai departe?

Această carte este pentru voi. Cu respect. Cu admirație. Cu dragoste.Și cu credința că nu este prea târziu să reconstruim. Împreună. Doar cu Dumnezeu.

 

Despre autor

Leontiuc Flaviu-Cristian este arhitect, pastor și antreprenor, cu experiență în Austria, Germania și România. Deține doctorate în teologie aplicată și științe inginerești, fiind absolvent al Universitatii Oradea, Politehnicii din Timișoara, MBTS Kansas City și al Institutului Teologic Baptist din București. A urmat cursuri universitare la Oxford și Harvard. În prezent, păstorește Biserica Bethel din Schwabach, Germania.

 


Caracteristici:
format A5
187 pagini – hârtie volumică
copertă flexibilă

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.