Întruparea credinței
de Tim Moorey
Biserica este chemată să facă ucenici din toate neamurile și în toate timpurile....
Te poți schimba
de Tim Chester
Cartea lui Tim Chester vorbește despre schimbarea inimii, nu a...
Chemați să fie sfinți
de Gordon T. Smith
Cartea Chemați să fie sfinți a lui Gordon T. Smith se adresează tuturor...
Punți spre integritate
de Graham Hooper
Ești deranjat de realitatea existenței unei prăpăstii dintre ceea ce afirmi ce...


2004-04-06 Noul site Noua Speranţă!
Noua Speranţă a lansat noua versiune de site. Vă invităm să îl vizitaţi şi să ne spuneţi părerea dumneavoastră. Actualmente el se afla in faza de testări.
2004-05-20 Au început înscrierile în taberele Noua Speranță!!!
Pentru al patrusprezecelea an consecutiv Noua Speranță vă invită la taberele da vară! Cu un program mai bogat, cu surprize, cu câteva trasee noi și cu hotărârea personalului și a voluntarilor de a fi “la înălțime”, suntem siguri că zilele de vacanță petrecute într-una din taberele Noua Speranță vor fi mai mult decât plăcute! Și în acest an se va pleca din două locuri: din Timișoara și din Brașov.

Unde merg cei ce pleacă din Timișoara?
Farmecul liniștit al Munților Apuseni, ungherele ascunse ale cheilor, izbucurile adânci și curate, răcoarea tainică a gurilor de peșteri, fânețele înflorite, pădurile de brad, toate acestea și multe alte minuni le vom descoperi doar noi, cei care vom călca cu pasul în acești munți minunați. În traseele de drumeție vom vedea câteva obiective absolut remarcabile și unice în peisajul montan românesc: Groapa Ruginoasă, un fenomen geologic absolut impresionant, Poiana Florilor, Cheile Galbenei, peștera tunel și cascada din aceste chei, Izbucul Galbenei, portalul uriaș ale Cetăților Ponorului, și dolinele adânci ale acestor Cetăți, văzute atât de jos cât și din balcoanele suspendate deasupra hăurilor și, poate, Izbucul de la Tăuz, ascuns intr-un ungher al Văii Gârdei Seci, un loc cunoscut de puțini oameni. Sportul, părtășia cu alți tineri, concursurile, studiul biblic, rugăciunea și jocurile vor îmbogăți zilele acestei tabere în care veți avea parte și de odihnă și de aventură! Și nu e numai atât...

Unde merg cei ce pleacă dn Brașov?
Într-un loc al cărui nume adună în el esența tainelor și frumuseților ascunse în liniștea înălțimilor senine și al padinilor străjuite de creste de argint: Piatra Craiului! Tabăra va fi așezată într-o poiană de pe valea Bârsei Mari, la poalele crestei nord-vestice a masivului, nu departe de locul din care pornește traseul de pe Valea Urșilor spre refugiul Diana. Un peisaj uimitor vă va întâmpina în fiecare dimineață la ieșirea din cort, dar traseele de drumeție vă vor descoperi o parte din splendoarea acestor munți. Primul traseu ne va conduce la refugiul Diana și de aici, prin Padina Popii, în creastă, apoi până la refu-giul Vârful Ascuțit, de unde ne vom întoarce în Șaua Padinei Închise, în coborâre pe Padina Închisă și apoi pe Brâna Caprelor la refugiul Diana, de unde vom coborî în tabără. Al doilea traseu ne va conduce pe la refugiul Șpirla, până în Poiana Închisă - o bijuterie a Pietrei Craiului - iar de acolo vom coborî pe Marele Grohotiș, și prin șaua Tămășel spre tabără.
Vreți să aflați mai multe despre aceste tabere? Vizitați secțiunea Tabere/Taberele din acest an !
2004-05-20 Târgul Internațional de Carte București 2004
În acest an editura Noua Speranță participă pentru a doua oară la acest prestigios târg de carte, cu o reprezentare largă a editurilor românești și străine. Din păcate, la edițiile anterioare foarte puține edituri creștine au participat la acest târg. Colectivul editurii noastre se va strădui să umple cât mai onorabil acest gol în activitatea de promovare a literaturii creștine de calitate pe piața laică.
Târgul de carte va fi deschis în perioada 27-30 Mai, între orele 10-19, la Teatrul Național din București
Va invităm să vizitați standul editurii noastre (F.1.02), situat în foaierul teatrului. Intrarea este liberă.
Și o surpriză pentru dumneavoastră: dacă deschideți fișierul CUPON REDUCERE (este în format PDF), îl listați pe o imprimantă color și vă prezentați cu acest cupon la standul Noua Speranță din cadrul Târgului, veți beneficia de o reducere de 20% la toate cărțile cumpărate!
2004-06-20 Tabără pentru familii şi persoane necăsătorite!!!
Un element inedit în peisajul taberelor creştine din România: o adevărată tabără pentru familii: părinţi şi copii! Dacă majoritatea taberelor se adresează copiilor, adolescenţilor sau tinerilor, pentru familii se organizează tot mai des conferinţe... dar acestea au un program extrem de încărcat şi la puţine (dacă este vreuna...) dintre ele familiile pot să vină cu copiii.
Noua Speranţă vă invită la o tabără absolut deosebită: veniţi cu familia dumneavoastră să petreceţi zece zile de părtăşie deosebită, bucurându-vă de linişte şi relaxare, admirând peisaje frumoase, parcurgând trasee de drumeţie spectaculoase, făcând sport, având timp de rugăciune şi studiu biblic, gustând farmecul serilor liniştite petrecute în jurul focului de tabără alături de cântările dumneavoastră de suflet, pe care poate că nu le-aţi mai cântat de mult. Şi totul împreună cu copii dumneavoastră, ca o adevărată familie! În timpul studiilor biblice, copii vor avea un program special, cu activităţi şi lecţii biblice, sub îndrumarea şi supravegherea unei învăţătoare cu experienţă.
Mărturiile familiilor care au gustat aceste tabere, faptul că revin an după an, sunt o mărturie a beneficiilor aduse de aceste zile petrecute în munţi pentru viaţa lor. Taberele sunt de corturi! Nu ne va fi frig? Nici vorbă! Nu ne va ploua? Poate, dar nu în corturi! Farmecul muntelui este deosebit şi când plouă. Ştiţi ce a spus un soţ după o tabără în care au avut perioade mai lungi de timp ploios? "Mi-au prins bine şi zilele de ploaie, pentru că am avut ocazia să pot avea părtăşie cu soţia mea în cort, să stăm de vorbă aşa cum acasă nu am mai avut timp de mult."
Sunteţi cumva necăsătorită sau necăsătorit şi vă simţişi prea în vârstă ca să mai participaţi la taberele de tineret? Puteţi veni în această tabără, unde veţi fi alături de persoane de vârsta dumneavoastră şi unde vă veţi putea bucura de aceleaşi activităţi şi program ca şi cel dintr-o tabără de tineret. Mai multe detalii? Clic pe "Tabere"!
2004-06-20 Catalogul pieţei de carte din România
După participarea la Târgul Internaţional de Carte Bucureşti, participare care pentru Editura Noua Speranţă a marcat un salt calitativ, avem bucuria să vă anunţăm că informaţii despre editură şi despre toate lucrările publicate până acum vor fi incluse în Catalogul pieţei de carte din România şi Catalogul Editurilor şi Distribuitorilor de Carte, ediţia a II-a, lansată de Softlink România împreună cu Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti şi Consiliul Britanic.
InfoPrint este o bază de date bibliografice pe suport CD-Rom care conţine informaţii referitoare la cărţile publicate şi distribuite în România (titlu, autor, ediţie, ISBN, editură, subiecte tratate, precum şi o scurtă descriere). Începând din luna Iulie, InfoPrint va fi disponibil şi pe INTERNET.
InfoEd - Catalogul editurilor şi distribuitorilor de carte din România, conţine detaliile de contact ale editurilor şi firmelor distribuitoare de carte, precum şi informaţii generale referitoare la colecţii, serii, domenii acoperite şi planuri de apariţii editoriale.
2004-08-27 S-au încheiat taberele!
Taberele Noua Speranta organizate de echipele din Timisoara si Brasov-Sacele s-au incheiat cu bine! Sapte tabere (una pentru adolescenti, una pentru tineri si una pentru familii in Muntii Apuseni, la Cobles, doua pentru tineri si doua pentru adolescenti in Muntii Piatra Craiului) au oferit la peste doua sute de participanti prilejul de a avea părtăşie unii cu alţii, de a cânta şi a se ruga împreună, de a face sport şi participa la jocuri şi, nu în ultimul rând de a parcurge câteva trasee de drumeţie absolut superbe: Groapa Ruginoasă, Cheile Galbenei şi Cetăţile Ponorului din taberele de la Cobleş, Refugiul Spirla-Umerii Pietrei Craiului-Marele Grohotiş- Ceardacul Stanciului şi Refugiul Diana-Padina Popii-Vf. Ascuţit-Padina Închisă în taberele din Piatra Craiului. În cursul lunii Septembrie pe pagina de web la secţiunea tabere şi Arhivă tabere veţi putea vedea câteva fotografii din aceste tabere, iar cei care au participat la taberele din Piatra Craiului vor putea comanda fotrografiile dorite direct de pe site. Cei care au participat la taberele de la Cobleş, din Munţii Apuseni sunt aşteptaţi la biroul Noua Speranţă pentru a putea să comande fotografii, sau să cumpere CD-urile cu aceste fotografii. O remarcă specială pentru munca de calitate a celor care au făcut aceste fotografii: Dan Surducan, Manu Huţuleac, Codruţ Huţuleac, Adi Ignătoaie.
2004-08-28 În curând o nouă apariţie editorială!
În curând Editura Noua Speranţă va lansa un nou titlu, o carte absolut remarcabilă necesară tuturor conducătorilor de biserici, pastorilor sau celor implicaţi în diverse activităţi în cadrul bisericilor sau organizaţiilor creştine. Este vorba de lucrarea "Curajul de a conduce" scrisă de Bill Hybels, pastorul bisericii Willow Creek. Urmăriţi pagina noastră de web pentru a putea să vă comandaţi această carte!
2004-12-01 Fotografii din tabere!
În fine... după destul de multă aşteptare (scuzele noastre participanţilor la tabere!!!) în secţiunea de tabere, la "arhivă" puteţi vedea fotografiile din taberele Noua Speranţă din acest an, atât cele făcute în taberele echipei Timişoara cât şi în cele ale echipei Braşov. Mulţumirile noastre fotografilor care au făcut o treabă bună de tot (puteţi aprecia şi voi asta...): Dan Surducan, Manu Huţuleac, Adi Ignătoaie, Codruţ Huţuleac, Tinu Leontiuc, Cristi Horvath. Trupele din taberele de la Braşov pot comanda fotografiile direct de pe site. Dacă vă place acest sistem de prezentare şi comandă, spuneţi-ne! Dacă nu... spuneţi-ne şi atunci. Cele bune şi... să ne vedem la anul în tabere!
2004-12-03 Două oferte deosebite!
Pentru liderii de tineret, pentru educatori și pentru învățătorii de școală duminicală, dar nu numai pentru ei, ci pentru oricine este interesat de problematica atât de complexă a adolescenței și este implicat în vreun fel în lucrarea cu adolescenții Editura Noua Speranță face douã oferte deosebite:
  • puteți achiziționa cartea Pregătirea pentru Adolescență de James Dobson și un Manual care cuprinde un curs complet de zece lecții, menite să-i ajute pe adolescenți să facă față schimbărilor ce se profilează în viața lor, lecții bazate pe cartea Dr. James Dobson. Detalii despre ambele cărți puteți afla în secțiunea de Literatura/Literatura pentru liderii de tineret. Valoarea ambelor cărți este de 90000 de lei + 90000 de lei, dar dacă le veți comanda împreună, le puteți achiziționa cu suma de 150000 de lei! Această ofertă este prezentă și în magazinul virtual care vă stă la dispoziție în secțiunea Literatură!
  • o altă ofertă privitoare tot la lucrarea Pregătirea pentru adolescență a Dr. James Dobson: cu achiziționarea a 10 exemplare din această carte veți primi gratuit un Manual - Pregătirea pentru adolescență!. Vizitați secțiunea Literatură a paginii noastre de web!

(ambele oferta sunt valabile doar pentru comenzi cu amănuntul și nu se aplică redistribuitorilor de carte)

2005-05-04 Schimbare de preţuri!!!
Începând din data de 15 Mai, preţurile cărţilor distribuite de Editura Noua Speranţă se vor majora, Dacă doriţi să beneficiaţi încă de preţurile vechi, comandaţi acum cărţile din oferta noastră!
  • Spre deosebire de cele actuale, aceste preţuri noi vor include cheltuielile poştale.
  • Tot din această dată (15 Mai) vom promova un nou sistem de discounturi pentru distribuitorii de carte. Urmăriţi secţiunea de noutăţi a paginii noastre de web; în curând vom face cunoscut acest nou sistem de discounturi şi preţurile practicate începând cu 15 Mai 2005.
2005-05-18 Preţuri noi!

Din data de 15 Mai preţurile practicate de Editura Noua Speranţă din Timişoara s-au schimbat. În noul sistem de preţuri există câteva noutăţi dintre care cea mai importantă este că acum Editura Noua Speranţă va suporta toate cheltuielile de expediere poştală pentru toate comenzile! Puteţi consulta aici noile preţuri!

O altă noutate este o nouă grilă de discounturi pentru distribuitori (sau pentru comenzi individuale mai mari). Noua politică de disocunturi o puteţi consulta aici.

Cu dorinţa de a vă fi mereu de folos va aşteptăm să deveniţi un vizitator frecvent al paginii noastre de web şi un client constant al librăriei on-line!

2005-05-23 Au început înscrierile în tabere!!!
Inedite, nu foarte mari, cu un program interesant, cu adevarat "de munte", taberele Noua Speranta te asteapta si in acest an! Au inceput inscrierile si daca esti interesat, viziteaza sectiunea Tabere si apoi Taberele din anul acesta. Daca vrei sa vezi mai multe, viziteaza "Arhiva". Te asteptam!
2005-09-20 În curând, titluri noi!

În această toamnă Editura Noua Speranță și-a propus publicarea a două titluri noi:

Marea carte a jocurilor, o culegere cu peste două sute de jocuri pentru copii și adolescenți, toate folosite pentru a învăța lucuri noi din Biblie.

Lucrarea cu tinerii: scopuri și fundamente, de Doug Fields, pastor de tineret în biserica Saddleback Valley Community Church, biserică ală cărei pastor principal este Rick Warren, autorul cunoscutelor lucrări Viața condusă de scopuri și Biserica: o viziune, o pasiune.

Vizitaţi din nou pagina noastră de web pentru a fi la curent cu aceste noi apariţii sau solicitaţi on-line să fiţi informaţi cu promptitudine despre orice apariţie editorială la Noua Speranţă! Click aici!

2005-25-11 Editura Noua Speranţă la Târgul de Carte GAUDEAMUS!
Şi în acest an participăm la Târgul de Carte GAUDEAMUS, de la Bucureşti, deschis în pavilionul central al Complexului Expoziţional ROMEXPO. Vă invităm să ne vizitaţi standul, situat la parter, pe strada Liviu Rebreanu. Aici puteţi consulta oferta noastră de carte şi puteţi beneficia de reduceri de 25% faţă de preţul de catalog! Târgul este deschis până Duminică, 28 Noiembrie.
2006-04-22 Taberele Noua Speranţă!
Au început înscrierile în tabere! Şi în acest an plasate în locuri de un farmec deosebit, taberele de corturi Noua Speranţă vă aşteaptă pentru zece zile de odihnă şi drumeţie, studiu biblic şi sport, jocuri şi activităţi plăcute, într-un grup de care cu siguranţă vă veţi aminti cu plăcere! Doriţi detalii? Click pe "Tabere", unde vi se face o prezentare generală a taberelor Noua Speranţă, şi puteţi afla despre condiţiile de cazare, despre program, regulament şi echipamentul necesar. Apoi, pentru detalii despre taberele din 2006, faceţi click pe "Taberele din anul acesta". Nu mai staţi pe gânduri! Click, click!
2006-12-6 Reduceri de prețuri cu ocazia Crăciunului!
Cu ocazia Sărbătorilor Nașterii Domnului Isus și a Anului Nou, Editura Noua Speranță vă oferă un cadou deosebit: o reducere de 25% la toate cărțile din ofertă. Această ofertă este valabilă în perioada 1-31 Decembrie 2006! Acum vă puteți procura la preț redus toate titlurile Editurii Noua Speranță, inclusiv ultimele noutăți!!! Aceasta ofertă este valabilă pentru clienții cu amănuntul, nu și pentru distribuitori.
2004-06-06 Editura Noua Speranta la tîrgul de carte BOOKFEST 2007!
Si in acest an Editura Noua Speranta din Timisoara va participa cu un stand propriu în cadrul Târgului de Carte BOOKFEST 2007, care va avea loc in perioada 6-10 Iunie la Complexul Expozitional ROMEXPO din Bucuresti. Ne puteti vizita la standul 360 de la nivelul 7+7 al pavilionului central. Cu aceasta ocazie, practicam o reducere de 25% pentru toate titlurile, iar studentii institutelor teologice beneficiaza de o reducere de 35% din pretul de lista al cartilor editate de Noua Speranta. În acelasi timp, am deschis pe pagina noastra de web un stand virtual, la care pe perioada târgului de carte veti putea comanda on-line oricare din titlurile noastre, beneficiind de aceeasi reducere de 25%. Pentru a vizita acest stand, click aici!
2011-06-01 Înscrieri în taberele 2011!
Inedite, cu un program interesant, cu adevarat "de munte", taberele Noua Speranta te asteapta! Click aici!


powered by netconcept.ro